Isus în Tibet: Mesia a fost inițiat de călugări?


Pe internet circulă câteva imagini controversate despre viața lui Isus. Mulți dintre internauți se întreabă dacă Fiul lui Dumnezeu a călătorit vreodată, cu adevărat, în Tibet? Experții în teologie vorbesc despre faptul că, Biblia suferă de lipsa unui timp: este vorba despre vreo 18 ani din viața mântuitorului. Cartea sfântă pomenește despre faptul că Isus nu se afla la prima abatere temporală. 


Prima dispariție a lui a fost semnalată în la vârsta de 12 ani. Fiind împreună cu părinții săi, Iosif și Maria, la Ierusalim, de praznicul Paștilor, copilul a dispărut pur și simplu. După trei zile de absență, l-au descoperit la templu. Era în mijlocul unei mări de creștini și povestea despre nașterea puterii divine. Despre pruncul Isus, după evenimentul delicat de la templu, doctorul Luca scrie: “Şi Isus creștea în înțelepciune, în statură, şi era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor”, (Luca 2:52). La o citire grăbită detaliul ne poate scăpa. Evenimentul din templu ne arată faptul un copil precoce, Isus, este capabil să poarte un dialog decent și să discute de la egal la egal cu învățătorii legii: experții, majoritatea dintre ei oameni în vârstă.


Martorii acestui eveniment au fost uimiți, surprinși de diferența izbitoare dintre vârsta lui biologică și abilitatea intelectuală neobișnuită de a aborda probleme complexe și complicate care depășeau cu mult nivelul celor de vârsta lui. După acest episod bizar din Ierusalim, Biblia ni-l teleportează brusc la vârsta de 30 de ani, când a fost botezat de Ioan. Unde și-a petrecut Mesia cei 18 ani? Singura trimitere la această perioadă misterioasă, care iscă în continuare multe controverse și semne de întrebare, este tocmai versetul ”2:52 din ”Evanghelia lui Luca”: în tot acest timp ”a crescut în înțelepciune, în statură, şi s-a făcut tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu”. Poziția tradițională adoptată de erudiții şi de teologii creștini este aceea că în acești ani Isus a fost în Nazaret sau prin apropiere, şi că nu s-a spus sau aflat nimic despre el în acea perioadă. A dus o existență obișnuită, nemarcată de nici un eveniment.


Apoi a venit un răspuns care a răsturnat toată logica: Isus a fost în Tibet. Sunt documente care atestă această călătorie spirituală. ”Isus Hristos poate fi cel mai faimos «om» care a trăit vreodată. Dar cum știm ce a făcut Mesia? Cine a fost Isus, Omul? El a reușit într-adevăr să coboare pe Pământ. Tragem această concluzie mai degrabă din dovezile textuale din Biblie, decât din tot sortimentul impar de relicve la care se face paradă ca probe fizice în bisericile din toată Europa. Apar tot timpul fragmente de text scris pe bucăți de pergament, bucăți de lemn presupuse a fi recuperate de la crucifixul său, dar nu sunt dovezi fizice ale vieții și morții lui Isus până la un control științific. Cel mai bun argument în favoarea lui Isus a fost că o persoană o dată vie este, desigur, Biblia însăși. Evangheliile sinoptice după Matei, Marcu, Luca și Ioan sunt considerate de către oamenii de știință că au fost scrise de către patru dintre ucenicii lui Hristos.


Dar există însă alte câteva Evanghelii scrise de alți contemporanii ai lui Isus, și toate sunt la fel. Desigur sunt diferențe nesemnificative, diferă multe detalii temporale ale diferitelor evenimente ale vieții și morții sale, dar există, de asemenea, o mare suprapunere de date și, prin secole de analiză atentă, teologii au ajuns la un profil general al lui Isus, Omul”, sunt de părere marii istorici teologici creștini și non-creștini. În 1894, doctorul și jurnalistul rus Nicolas Notovici, a publicat o carte intitulată “Viața necunoscută a lui Isus Christos”. Autorul a scris că a întreprins mai multe călătorii pentru studiu în Afganistan, India și Tibet. Pe parcursul lungii lui călătorii într-una dintre zile (”ghinion sau voință divină!”, spun internauții), și-a rupt un picior. A fost ”spitalizat” în Mănăstirea Hemis, Ladakh, aflată în nordul Indiei. Astfel, vreme de o lună, în timp ce-și recupera, printre mantrele călugărilor, piciorul rupt, a ascultat și o poveste bizară.

Evanghelia după Sfântul Luca (Cap. 2)
 41 Părinții lui mergeau în fiecare an la Ierusalim de sărbătoarea Paștelui.
42 Când avea el doisprezece ani, au urcat acolo după obiceiul sărbătorii.
43 După ce s-au împlinit acele zile, pe când se întorceau, copilul Isus a rămas în Ierusalim, dar părinţii lui nu ştiau.
44 Crezând însă că este cu grupul de pelerini, au mers cale de o zi şi-l căutau printre rude şi cunoscuţi. 45 Negăsindu-l, s-au întors la Ierusalim, căutându-l.
46 După trei zile, l-au găsit în templu, stând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi punându-le întrebări.
47 Toţi cei care îl ascultau se mirau de înţelepciunea şi de răspunsurile lui.
48 Văzându-l, ei au rămas înmărmuriţi şi mama lui i-a spus: "Fiule, de ce ne-ai făcut aceasta? Iată, tatăl tău şi cu mine te-am căutat îngrijoraţi".
49 El însă le-a spus: "De ce m-aţi căutat? Nu ştiaţi că eu trebuie să fiu în casa Tatălui meu?"
50 Însă ei n-au înţeles cuvântul pe care li-l spusese.
51 Apoi a coborât cu ei, a venit la Nazaret şi era supus lor. Iar mama lui păstra toate acestea în inima ei.
52 Isus creştea în înţelepciune, statură şi har, înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor.


Călugării i-au vorbit despre un anume "Issa", care s-a preumblat prin aceste provincii în urmă cu peste o mie de ani. Un alt călugăr a pomenit că povestea acesta vine dintr-un document vechi, aflat în biblioteca mănăstirii Hemis, numit "Viața Sfântului Issa, cel mai bun dintre Fiii Oamenilor". Este vorba despre două volume, legate in piele, care au fost scrise, în original, în limba pali, limba religioasă a budiștilor, în care se spunea despre ”Viața lui Issa”. Ele au fost aduse din India în Nepal și apoi în Tibet. Prin intermediul unui translator, Notovich a aflat cu stupoare că textul pergamentului descria cu lux de amănunte venirea mântuitorului ”Issa”, adică Isus, în Tibet, cât și experiențele sale dobândite de la cei mai de seamă călugări budiști. Manuscrisele făceau parte din cronicile tibetane din timpul vieții lui Isus şi după viața lui Isus. Cel mai important lucru pe care atestă aceste cronici îl reprezintă faptul că budiștii îl recunosc pe Isus ca fiind “Bodisatva” adică întruparea creatorului în ființă umană pentru ai ajuta pe oameni şi pentru ai conduce către calea adevărului. 


Probabil, piesa cea mai de necontestat în cadrul acestei dovezi vine din ”Bhavishya Maha Purana”, un text antic indian foarte respectat. Regele Kashmir, la începutul primul secol d.Hr., care a scris că l-a cunoscut pe ”omul îmbrăcat în haine albe” care venise din vest, fiind născut dintr-o fecioară, despre care se spunea că este ”Fiul lui Dumnezeu”. În manuscrisul tibetan "Viața Sfântului Issa, cel mai bun dintre Fiii Oamenilor" biografia lui ”Issa” era alcătuită din 244 de versete, în 14 capitole. Cartea conține întâmplări similare celor din Vechiul și Noul Testament, precum: ”Robia Egiptului”, ”Mântuirea poporului lui Israel de către Moise”, ”Lepădarea de credința a israeliților”. Apoi se spune despre ”Issa” care, la 14 ani, a trecut prin Sing, o regiune din Pakistan și s-a stabilit printre arieni.


Apoi și-a continuat călătoria spirituală prin India și după însușirea multor taine ale cunoașterii, în special după ce a studiat Vedele, a părăsit Himalaya și s-a îndreptat către apus, predicând diverselor popoare perfecțiunea supremă a omului. În 2001 un alt călător, pe nume Anthony Terry, care s-a aventurat pe tărâmul Tibetului, în cătarea unor dealeri de artă. L-au interesat mai mult bolurile. Unul dintre dealeri, după ce și-a etalat averea de boluri i-a arătata cumpărătorului american niște icoane vechi mai puțin obișnuite. De fapt el i-a arăta ceva ce se numește "Thangka”. A fost vorba despre un set șase picturi budiste vechi pe care este înfățișat Isus. Amintindu-și de călătoria lui Isus prin Tibet, Anthony Terry a considerat că acele "Thangka” demonstrează că mântuitorul a trecut cândva pe acolo. Personajul central din aceste "Thangka” pare sa îl reprezinte pe Isus în timp ce ținea predici în fața mai multor călugări tibetani.


Uimit de descoperirea făcută, americanul a și cumpărat cele șase icoane. El consideră că Mesia, cunoscut sub numele ”Issa”, s-a aici izolat vreme de 18 ani în mânăstirile din Himalaya, pentru învățătură și rugăciune. Despre cele șase scene "Thangka”, conform unei estimări (nu se cunoaște sursa testului) proprietarul crede că datează din secolul al XIX-lea. ”Thangka” este o tapiserie sau o pictură budistă care este expusă în altar după ce a fost purtată de către călugări în pelerinaje, în timpul ceremoniei religioase. Inițial, ”thangka” a fost un fel de altar portabil, ușor de transportat de la o mânăstire la alta. Tapiseria îndeplinește și câteva funcții de practicare corectă a ceremoniei, de învățare a rugăciunilor și de studiere a vieții lui Budha sau a miturilor asociate zeităților.


Oricum, budiștii își celebrează permanent strămoșii, mai ales cei cu veleități divine, ale căror portrete lor sunt mereu prezente pe aceste tapiserii. Ele sunt, de obicei, pictate pe pânză de bumbac care apoi sunt încadrate în mătase. Așa se face că americanul, devenit brusc proprietar al unei mari averi spirituale tibetane, și-a expus ”thangka” pe pagina personală de internet. Era și normal că apariția unor astfel de documente au stârnit multe controverse. Reacția multor internauți este asemănătoare: admiră cu mare uimire aceste ”thangka” și în final mulți întreabă dacă Isus s-a plimbat cu adevărat prin Hymalaia. Puteți să admirați aici cele șase ”thangka” și să vă întrebați despre ce este vorba. Dacă aveți dispoziție lăsați, vă rog, și un comentariu.

Share This Post

Related Articles

Leave a Reply

Isus în Tibet: Mesia a fost inițiat de călugări?


Pe internet circulă câteva imagini controversate despre viața lui Isus. Mulți dintre internauți se întreabă dacă Fiul lui Dumnezeu a călătorit vreodată, cu adevărat, în Tibet? Experții în teologie vorbesc despre faptul că, Biblia suferă de lipsa unui timp: este vorba despre vreo 18 ani din viața mântuitorului. Cartea sfântă pomenește despre faptul că Isus nu se afla la prima abatere temporală. 


Prima dispariție a lui a fost semnalată în la vârsta de 12 ani. Fiind împreună cu părinții săi, Iosif și Maria, la Ierusalim, de praznicul Paștilor, copilul a dispărut pur și simplu. După trei zile de absență, l-au descoperit la templu. Era în mijlocul unei mări de creștini și povestea despre nașterea puterii divine. Despre pruncul Isus, după evenimentul delicat de la templu, doctorul Luca scrie: “Şi Isus creștea în înțelepciune, în statură, şi era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor”, (Luca 2:52). La o citire grăbită detaliul ne poate scăpa. Evenimentul din templu ne arată faptul un copil precoce, Isus, este capabil să poarte un dialog decent și să discute de la egal la egal cu învățătorii legii: experții, majoritatea dintre ei oameni în vârstă.


Martorii acestui eveniment au fost uimiți, surprinși de diferența izbitoare dintre vârsta lui biologică și abilitatea intelectuală neobișnuită de a aborda probleme complexe și complicate care depășeau cu mult nivelul celor de vârsta lui. După acest episod bizar din Ierusalim, Biblia ni-l teleportează brusc la vârsta de 30 de ani, când a fost botezat de Ioan. Unde și-a petrecut Mesia cei 18 ani? Singura trimitere la această perioadă misterioasă, care iscă în continuare multe controverse și semne de întrebare, este tocmai versetul ”2:52 din ”Evanghelia lui Luca”: în tot acest timp ”a crescut în înțelepciune, în statură, şi s-a făcut tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu”. Poziția tradițională adoptată de erudiții şi de teologii creștini este aceea că în acești ani Isus a fost în Nazaret sau prin apropiere, şi că nu s-a spus sau aflat nimic despre el în acea perioadă. A dus o existență obișnuită, nemarcată de nici un eveniment.


Apoi a venit un răspuns care a răsturnat toată logica: Isus a fost în Tibet. Sunt documente care atestă această călătorie spirituală. ”Isus Hristos poate fi cel mai faimos «om» care a trăit vreodată. Dar cum știm ce a făcut Mesia? Cine a fost Isus, Omul? El a reușit într-adevăr să coboare pe Pământ. Tragem această concluzie mai degrabă din dovezile textuale din Biblie, decât din tot sortimentul impar de relicve la care se face paradă ca probe fizice în bisericile din toată Europa. Apar tot timpul fragmente de text scris pe bucăți de pergament, bucăți de lemn presupuse a fi recuperate de la crucifixul său, dar nu sunt dovezi fizice ale vieții și morții lui Isus până la un control științific. Cel mai bun argument în favoarea lui Isus a fost că o persoană o dată vie este, desigur, Biblia însăși. Evangheliile sinoptice după Matei, Marcu, Luca și Ioan sunt considerate de către oamenii de știință că au fost scrise de către patru dintre ucenicii lui Hristos.


Dar există însă alte câteva Evanghelii scrise de alți contemporanii ai lui Isus, și toate sunt la fel. Desigur sunt diferențe nesemnificative, diferă multe detalii temporale ale diferitelor evenimente ale vieții și morții sale, dar există, de asemenea, o mare suprapunere de date și, prin secole de analiză atentă, teologii au ajuns la un profil general al lui Isus, Omul”, sunt de părere marii istorici teologici creștini și non-creștini. În 1894, doctorul și jurnalistul rus Nicolas Notovici, a publicat o carte intitulată “Viața necunoscută a lui Isus Christos”. Autorul a scris că a întreprins mai multe călătorii pentru studiu în Afganistan, India și Tibet. Pe parcursul lungii lui călătorii într-una dintre zile (”ghinion sau voință divină!”, spun internauții), și-a rupt un picior. A fost ”spitalizat” în Mănăstirea Hemis, Ladakh, aflată în nordul Indiei. Astfel, vreme de o lună, în timp ce-și recupera, printre mantrele călugărilor, piciorul rupt, a ascultat și o poveste bizară.

Evanghelia după Sfântul Luca (Cap. 2)
 41 Părinții lui mergeau în fiecare an la Ierusalim de sărbătoarea Paștelui.
42 Când avea el doisprezece ani, au urcat acolo după obiceiul sărbătorii.
43 După ce s-au împlinit acele zile, pe când se întorceau, copilul Isus a rămas în Ierusalim, dar părinţii lui nu ştiau.
44 Crezând însă că este cu grupul de pelerini, au mers cale de o zi şi-l căutau printre rude şi cunoscuţi. 45 Negăsindu-l, s-au întors la Ierusalim, căutându-l.
46 După trei zile, l-au găsit în templu, stând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi punându-le întrebări.
47 Toţi cei care îl ascultau se mirau de înţelepciunea şi de răspunsurile lui.
48 Văzându-l, ei au rămas înmărmuriţi şi mama lui i-a spus: "Fiule, de ce ne-ai făcut aceasta? Iată, tatăl tău şi cu mine te-am căutat îngrijoraţi".
49 El însă le-a spus: "De ce m-aţi căutat? Nu ştiaţi că eu trebuie să fiu în casa Tatălui meu?"
50 Însă ei n-au înţeles cuvântul pe care li-l spusese.
51 Apoi a coborât cu ei, a venit la Nazaret şi era supus lor. Iar mama lui păstra toate acestea în inima ei.
52 Isus creştea în înţelepciune, statură şi har, înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor.


Călugării i-au vorbit despre un anume "Issa", care s-a preumblat prin aceste provincii în urmă cu peste o mie de ani. Un alt călugăr a pomenit că povestea acesta vine dintr-un document vechi, aflat în biblioteca mănăstirii Hemis, numit "Viața Sfântului Issa, cel mai bun dintre Fiii Oamenilor". Este vorba despre două volume, legate in piele, care au fost scrise, în original, în limba pali, limba religioasă a budiștilor, în care se spunea despre ”Viața lui Issa”. Ele au fost aduse din India în Nepal și apoi în Tibet. Prin intermediul unui translator, Notovich a aflat cu stupoare că textul pergamentului descria cu lux de amănunte venirea mântuitorului ”Issa”, adică Isus, în Tibet, cât și experiențele sale dobândite de la cei mai de seamă călugări budiști. Manuscrisele făceau parte din cronicile tibetane din timpul vieții lui Isus şi după viața lui Isus. Cel mai important lucru pe care atestă aceste cronici îl reprezintă faptul că budiștii îl recunosc pe Isus ca fiind “Bodisatva” adică întruparea creatorului în ființă umană pentru ai ajuta pe oameni şi pentru ai conduce către calea adevărului. 


Probabil, piesa cea mai de necontestat în cadrul acestei dovezi vine din ”Bhavishya Maha Purana”, un text antic indian foarte respectat. Regele Kashmir, la începutul primul secol d.Hr., care a scris că l-a cunoscut pe ”omul îmbrăcat în haine albe” care venise din vest, fiind născut dintr-o fecioară, despre care se spunea că este ”Fiul lui Dumnezeu”. În manuscrisul tibetan "Viața Sfântului Issa, cel mai bun dintre Fiii Oamenilor" biografia lui ”Issa” era alcătuită din 244 de versete, în 14 capitole. Cartea conține întâmplări similare celor din Vechiul și Noul Testament, precum: ”Robia Egiptului”, ”Mântuirea poporului lui Israel de către Moise”, ”Lepădarea de credința a israeliților”. Apoi se spune despre ”Issa” care, la 14 ani, a trecut prin Sing, o regiune din Pakistan și s-a stabilit printre arieni.


Apoi și-a continuat călătoria spirituală prin India și după însușirea multor taine ale cunoașterii, în special după ce a studiat Vedele, a părăsit Himalaya și s-a îndreptat către apus, predicând diverselor popoare perfecțiunea supremă a omului. În 2001 un alt călător, pe nume Anthony Terry, care s-a aventurat pe tărâmul Tibetului, în cătarea unor dealeri de artă. L-au interesat mai mult bolurile. Unul dintre dealeri, după ce și-a etalat averea de boluri i-a arătata cumpărătorului american niște icoane vechi mai puțin obișnuite. De fapt el i-a arăta ceva ce se numește "Thangka”. A fost vorba despre un set șase picturi budiste vechi pe care este înfățișat Isus. Amintindu-și de călătoria lui Isus prin Tibet, Anthony Terry a considerat că acele "Thangka” demonstrează că mântuitorul a trecut cândva pe acolo. Personajul central din aceste "Thangka” pare sa îl reprezinte pe Isus în timp ce ținea predici în fața mai multor călugări tibetani.


Uimit de descoperirea făcută, americanul a și cumpărat cele șase icoane. El consideră că Mesia, cunoscut sub numele ”Issa”, s-a aici izolat vreme de 18 ani în mânăstirile din Himalaya, pentru învățătură și rugăciune. Despre cele șase scene "Thangka”, conform unei estimări (nu se cunoaște sursa testului) proprietarul crede că datează din secolul al XIX-lea. ”Thangka” este o tapiserie sau o pictură budistă care este expusă în altar după ce a fost purtată de către călugări în pelerinaje, în timpul ceremoniei religioase. Inițial, ”thangka” a fost un fel de altar portabil, ușor de transportat de la o mânăstire la alta. Tapiseria îndeplinește și câteva funcții de practicare corectă a ceremoniei, de învățare a rugăciunilor și de studiere a vieții lui Budha sau a miturilor asociate zeităților.


Oricum, budiștii își celebrează permanent strămoșii, mai ales cei cu veleități divine, ale căror portrete lor sunt mereu prezente pe aceste tapiserii. Ele sunt, de obicei, pictate pe pânză de bumbac care apoi sunt încadrate în mătase. Așa se face că americanul, devenit brusc proprietar al unei mari averi spirituale tibetane, și-a expus ”thangka” pe pagina personală de internet. Era și normal că apariția unor astfel de documente au stârnit multe controverse. Reacția multor internauți este asemănătoare: admiră cu mare uimire aceste ”thangka” și în final mulți întreabă dacă Isus s-a plimbat cu adevărat prin Hymalaia. Puteți să admirați aici cele șase ”thangka” și să vă întrebați despre ce este vorba. Dacă aveți dispoziție lăsați, vă rog, și un comentariu.

Share This Post

Related Articles

Leave a Reply

Powered by Baju Grosiran